Un nou partid apare pe scena politică. Noua formațiune a „răsărit“ chiar la Constanța. Fostul consilier județean liberal, Remus Cristy Baisan, și-a lansat proiectul, așa cum anunța în urmă cu câteva săptămâni.

Platforma politică România Modernă și Demnă este un proiect inedit tocmai pentru că nu există adeziuni pe bandă rulantă și carnete de partid bune numai în campania electorală, precizează inițiatorul ideii.

„Platforma România Modernă şi Demnă intră în acţiune. Ziua de 1 August 2017 va reprezenta pentru noi Românii ziua în care putem face primul pas concret în procesul de schimbare a actualei clase politice.

Începând de mâine (n.r. 1 august) primele coduri de utilizator vor fi alocate. O vom face în ‘anonimat’ dar cu multă seriozitate. O vom face în ‘anonimat’ dar cu multă responsabilitate. Vom fi din ce în ce mai mulţi ‘anonimi’ entuziaşti, care ne vom dedică celui mai modern proiect politic din România de după Decembrie​ 1989. Un proiect care îşi propune să trimită acolo unde le este locul pe toţi politicienii care în ultimii 27 de ani ne-au furat ţară şi demnitatea.
România trebuie să redevină o ţară modernă cu un popor demn!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!“, a afirmat Baisan pe pagina sa de Facebook.

„Nu facem o lansare, pentru că prea multe proiecte s-au lansat și nici unul nu s-a realizat! Preferăm să trecem direct la muncă, astăzi (marți, 1 august, n.r.)este prima zi. Aseară am făcut testele de soft, funcționează, de azi suntem activi! Proiectul garantează anonimatul, cei care vor hotărî să iasă din anonimat și să fie militanți la vedere o pot face și vor avea opțiunea să comunice în numele acestui partid. Partidul se numește România Modernă și Demnă! Considerăm că România trebuie modernizată, actualizată, am fost prea mulți ani ținuți în întuneric, iar demnitatea noastră ca români trebuie redată fiecăruia dintre noi! Cum poate adera cineva la noi? Cu siguranță cineva, la un moment dat, se va îndrepta către dumneavoastră, va avea o discuție, în care va propune să aderați! Acel cineva este cel care garantează pentru dumneavoastră ca seriozitate, angajament de implicare, este un filtru pe care am decis să îl punem în mod natural în această construcție, astfel încât oamenii care vor să se implice activ să se recomande unul pe celălalt! Să nu existe o persoană care să se considere atotștiitoare vis-a-vis de cine este pus sau nu într-o anumită funcție! Acest proiect trebuie să reprezinte societatea așa cum este ea gradată acum! Până în decembrie 2017, trebuie să avem toate organizațiile pornite la nivel județ și, ca obiectiv pe termen mediu să avem un membership, activ de partid, mai mare decât PSD sau PNL, cele două partide mari, tradiționale. (…) Sunt și vor fi personalități locale și își vor declina identitatea atunci când vor considera că este necesar! Sunt (personalități – n.r.) cu siguranță!”, a declarat Remus Cristy Baisan, citat de tomisnews.ro.