Potrivit agerpres.ro, Ramzan Kadîrov, liderul Republicii Cecenia a declarat într-un interviu acordat postului american HBO, citat sâmbătă de presa rusă, că dacă cineva îndrăznește să lanseze un atac cu arme nucleare împotriva Rusiei, va pune lumea în patru labe.

„Avem un stat puternic, o putere nucleară. Chiar dacă țara noastră va fi complet distrusă, rachetele noastre nucleare vor fi lansate automat. Și vom întoarce lumea cu fundul în sus, o vom pune în patru labe”, a declarat controversatul lider al Ceceniei, situată în Caucazul de Nord rus, titrează sursa citată.

El a mai spus că „Statele Unite nu sunt o țară atât de puternică încât să merite să fie luată în serios ca inamic”. Totodată, Kadîrov a acuzat SUA că duc „o politică împotriva Rusiei, împotriva liderilor” ruși și a amenințat să-și folosească armata împotriva dușmanilor Rusiei. „Am o armată bună, care poate ataca și se poate apăra. Vom vedea ce se va întâmpla”, a insistat liderul cecen.

Ramzan Ahmatovici Kadîrov, președinte al Republicii Cecenia din februarie 2007, este fiul primului președinte al Republicii Cecenia, Ahmad Kadîrov. Potrivit wikipedia.org există voci care afirmă că Ramzan Kadîrov este cel mai bogat și mai influent om din republică, având controlul unei miliții private din care fac parte așa-numiții kadârovțî . Această miliție care a servit ca forță de securitate privată a lui Ahmad Kadîrov a fost acuzată de Human Rights Watch de răpiri și chiar asasinate la comandă. În cadrul unei conferințe de presă din septembrie 2003 candidatul la alegerile prezidențiale din Cecenia, Malik Saidullaev, a declarat că subalternii săi sunt răpiți, persecutați și torturați de oamenii lui Ramzan Kadîrov. Și alți oameni politici și de afaceri importanți au adus acuzații de același fel la adresa lui Kadîrov. Potrivit organizației „Memorial”, în intervalul 2006-2008 au fost înregistrate peste 250 de răpiri, 15 dintre acestea soldându-se cu moartea celor răpiți. Human Rights Watch îl acuză pe Kadîrov și de aplicarea pedepsei colective: dacă cineva se alătură wahhabiților – militanților islamiști, casele rudelor acestei persoane sunt incendiate. Unii autori vorbesc despre stilul autoritar al președintelui Ramzan Kadîrov. Conform lor, liderul cecen încearcă să-i intimideze pe toți cei care critică regimul și politicile acestuia, cât și pe cei care îndrăznesc să vorbească despe încălcarea drepturilor omului sau corupție.

Kadirov este precum personajele negative din benzile animate, cu excepșia faptului că este real. Și poate fi destul de amuzant, cu excepția dăților în care este terifiant. Și, deși uneori are un comportament copilăresc, este unul dintre cei mai puternici oameni din Rusia, scria The Atlantic.