Faza judeţeană  a  Concursului naţional de referate şi comunicări ştiinţifice ale elevilor de liceu – disciplina Istorie s-a desfăşurat vineri, 12 mai 2017, la Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanţa. 

Unul dintre premiile fruntașe ale competiției a ajuns și la Medgidia. Elevul Alexandru Burloi, din clasa a XI-a la Colegiul Tehnic „Nicolae Titulescu“ din Medgidiaa obţinut locul al II-lea la nivel județean şi s-a calificat la faza naţională a competiţiei, care va avea loc la Focşani în perioada 24-27 iulie 2017.

Tema abordată de tânărul din Medgidia, și care i-a adus premiul secund al competiției, a fost „Soldaţii din Medgidia în campaniile militare din anul 1917“La acelaşi concurs eleva Elena Mariana Butuc, tot de la Colegiul Tehnic „Nicolae Titulescu“ a obţinut o Menţiune, pentru eseul cu tema „Serviciul sanitar în timpul operaţiunilor militare din anul 1917“.

„Alexandru este la a doua performanţă de acest fel, anul trecut plasându-se pe primul loc al acestei competiţii“, a declarat profesorul coordonator al celor doi elevi, prof. dr. Adrian Ilie.