Inițiativa artistică europeană „Înflorim Europa” a reunit, ieri, la Medgidia, iubitorii de artă, care s-au delectat cu o inedită expoziție de imagini florale, creații ale artiștilor de toate vârstele din municipiu. Evenimentul s-a desfășurat în sala de spectacole a Casei de Cultură „I.N. Roman“.
Acest proiect s-a născut din inițiativa artistului belgian Frank Liefooghe și este coordonat la nivel european de Asociația Arthis – Casa de Cultură Belgo-Română, fiind promovată de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, din care face parte și Biblioteca Municipală Medgidia.

„Înflorim Europa“ propune 28 de desene cu flori din întreaga lume, care vor fi colorate de copii și tineri din diferite școli, biblioteci, asociații și ONG-uri din toate țările europene.
Fiecare desen poate fi colorat urmând un anumit model sau lăsând creativitatea și imaginația participanților să se manifeste, în scopul de a încuraja exprimarea artistică cu ajutorul imaginilor.


Tema proiectului o reprezintă diversitatea și frumusețea naturii, care, din colțurile cele mai îndepărtate ale lumii, vine să umple de culoare și lumină întreaga Europă.