Astăzi după amiază, Filiala Medgidia a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România a stat sub semnul alegerilor. De la ora 17.00 comunitatea turco-tătară s-a reunit în Adunarea Generală, în sala de spectacole a Casei de Cultură I.N. Roman, pentru a desemna președintele.

Sali Dogan a fost singurul candidat care, de altfel, a și câștigat alegerile, cu 88 de voturi pentru. Din cele 90 de persoane prezent dintr-un total de 136 de membri înscriși la nivelul filialei, a existat  un vot împotrivă și o abținere.

Nu au lipsit nici „provocările“, fiind la un moment dat nevoie de intervenția Jandarmeriei pentru restabilirea ordinii.

Tot ieri a fost stabilită și lista delegaților la Congresul  UDTTMR, listă din care face parte inclusiv primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, în calitate de tătar de onoare. De altfel, edilul Medgidiei, care nu a putut fi alături de comunitatea musulmană în aceste zile, a transmis un mesaj plenului, pe care îl redăm integral în cele ce urmează:

„Dragii mei fraţi musulmani,  în primul rând vreau să îmi exprim regretul pentru faptul că nu pot fi alături de dumneavoastră astăzi, într-un moment foarte important pentru comunitatea musulmană din municipiul Medgidia.

După cum probabil ştiţi deja, încă din timpul mandatului de primar al comunei Peştera mi-am arătat respectul şi preţuirea pentru dumneavoastră, fraţii mei musulmani şi am reabilitat geamia de la Izvoru Mare, deşi în această localitate mai existau doar 12 musulmani. Din respect pentru trecut şi din apreciere pentru prezent, pentru relaţiile deosebite existente între comunitatea musulmană şi cea ortodoxă, am simţit că trebuie să ne implicăm şi să sprijinim atât tradiţiile culturale, cât şi valorile spirituale ale unei comunităţi care în scurt timp a devenit parte a societăţii româneşti. Credinţa este foarte importantă indiferent despre ce religie vorbim. Atât Biblia, cât şi Coranul, ne învaţă legea dragostei şi a bunei înţelegeri.

În calitate de „Tătar de onoare”, distincţie primită în anul 2015,  care m-a onorat în mod deosebit, îmi exprim regretul profund faţă de situaţia neplăcută în care a ajuns astăzi UDTTMR dar sunt ferm convins că lucrurile se pot schimbă. Va reamintesc: împreună am încercat să rezolvăm problemele existente, în momentul în care am oferit un loc eligibil pentru reprezentantul dumneavoastră, domnul Ersun Anefi,  pe listele partidului din care fac şi eu parte acum. Din păcate însă, nu a fost posibil ca un reprezentant al UDTTMR să fie trimis în Parlament.

Va asigur şi de acum înainte de sprijinul meu necondiţionat pentru ieşirea din această situaţie şi va rog să nu uitaţi că doar o comunitate unită poate fi o comunitate puternică, că doar printr-un efort comun şi prin solidaritate, comunitatea musulmană poate să-şi construiască viitorul dorit!

Închei acest mesaj dorindu-va gânduri bune  şi  promiţându-va că, indiferent cine va ajunge la cârma oraşului nostru, în următorul mandat, eu voi depune toate diligenţele necesare pentru ca funcţia de viceprimar să revină unui reprezentant al comunităţii dumneavoastră“, a fost mesajul adresat de priamrul Valentin Vrabie, tătar de onoare, către membrii reuniți astăzi în Adunarea Generală.