România s-a cutremurat din nou! Un cutremur cu o magnitudine de 5,4 grade pe scara Richter s-a produs în Vrancea în această dimineață, la ora 01.22. Seismul a fost resimțit puternic atât la București, cât și în Constanța. 

O replică de 2,9 grade pe scara Richter s-a produs și în această dimineață, la ora 5.01, conform Institutului Național pentru Fizica Pământului.

Cutremurul, evaluat la 5,4 grade pe scara Richter, a avut loc la o adâncime de 98 de kilometri, cu epicentrul la 6 kilometri vest de Nereju, județul Vrancea.

Cutremurul din această dimineață vine la trei luni după cel din 24 septembrie (ora locală 2:11), care a avut o magnitudine de 5,3 grade pe Richter. Seismul a fost resimțit și în Bulgaria, vestul Turciei și Republica Moldova.