27 de ani de când România a fost secerată de evenimentele din decembrie 1989. România a fost singura ţară din estul Europei care a trecut la democraţie printr-o revoluţie violenta şi în care conducătorii comunişti au fost executaţi. Înainte de revoluţia română, toate celelalte state est-europene trecuseră într-un mod paşnic la democraţie.

Protestele, luptele de stradă şi demonstraţiile din luna decembrie a anului 1989 au dus într-un final la sfârşirea regimului comunist. Statul poliţienesc, securitatea, politica economică a lui Ceauşescu, construcţiile grandomane şi regimul de austeritate sunt câteva din motivele care făceau populaţia să nu fie mulţumită de regimul comunist.

În acelaşi an, 1989, Ceauşescu reuşeşte să achite datoria externă de circa 11 miliarde de dolari, chiar mai înainte de termenul pe care chiar dictatorul roman îl preconizase.

La 16 decembrie, în jurul bisericii reformate din Piaţa Maria, nişte credincioşi reformaţi demonstrează paşnic, cu lumânări în mâini, păzindu-l pe pastorul Laszlo Tokes care urma să fie evacuat. Reformaţilor li se adaugă şi un grup de oameni de toate vârstele, profesiile şi credinţele, adunaţi spontan într-un act generos de solidaritate şi expresie a dorinţei de libertate şi democraţie.

O parte a mulţimii se îndreaptă spre Căminele Studenţeşti pentru a aduna noi demonstranţi. Se ajunge la sediul PCR unde au loc altercaţii cu autorităţile. Aici s-au efectuat primele arestări. Se întâmplă inevitabilul. Sunt blocate tramvaie de către manifestanţi şi se strigă pentru prima dată „Jos cu Ceauşescu!”.

Mulţimea se întoarce într-un număr şi mai mare în Piaţa Maria, apoi în Piaţa Operei, scandând o serie de lozinci anticomuniste. Pe drum sunt distruse pancartele de propagandă care împânzeau oraşul. Acum se naşte drapelul revoluţiei, steagul din care a fost decupata stema comunistă.

Unii dintre manifestanţi au fost arestaţi şi bătuţi. Până la miezul nopţii au loc adevărate lupte de stradă. Pastorul Laszlo Tokes a fost arestat şi bătut, dar combatanţii şi-au părăsit poziţiile spre dimineaţă.

A doua zii, evenimentele au pornit pe o cale fără întoarcere. Ceauşescu a organizat o teleconferinţă, în care cere Ministerului de Interne şi Securităţii să deschidă focul asupra civililor, fără somaţie. În această zi au căzut primele victime ale revoluţiei.

Pe treptele Catedralei se adună un grup de copii şi tineri civili care încep să scandeze: „Jos Ceauşescu!, Libertate! Vrem o ţară liberă!”. Dintr-un transportor blindat se trag rafale care seceră mulţimea. Actul crud şi absurd care a avut loc sub privirile timişorenilor a întărâtat şi mai mult mulţimea.

În diverse zone încep luptele deschise între civili şi militari. Se aruncă cu pietre şi cu sticle incendiare înspre maşinile şi transportoarele din care se trăgea.

În urmă cu exact 27 de ani, pe 18 decembrie 1989, Timişoara arata ca în război. Magazinele aveau vitrinele sparte, erau miliţieni peste tot şi se observau urmele de focuri. Dintr-un oraş al florilor, Timişoara devenise un oraş al groazei. Militarii ordonau oamenilor să circule fără oprire şi erau împiedicaţi să stea în grupuri.

În incinta Spitalului Judeţean sunt sustrase cadavrele celor ucişi. Vor fi transportate în secret la Bucureşti, unde vor fi arse la crematoriu. Familiile celor dispăruţi urmau să fie informate ca rudele lor au fugit peste graniţă. Documentele care dovedeau cauza deceselor au fost, de asemenea, distruse.

În această zi, liniştea întregii ţări este spulberată. Romanii afla de evenimentele de la Timişoara prin Europa Liberă.

În după-amiaza de 18, un grup de 30 de tineri ies în fata Catedralei în urma repetiţiilor de colinde. Alţi 500 de manifestanţi li se alătura. Au fluturat un steag din care fusese decupata stema comunistă şi au cântat „Deşteaptă-te romane!”. S-a tras asupra lor.

 

Va urma…

 

Usrsa: descopera.org