Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunţat că, în 2018, datorită funcţionării instituţiei în regim de autofinanţare, suma alocată fiecărei primării va creşte la 155.000 de lei.

 

Autorităţile locale vor putea semna contractele de finanţare cu oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară (OCPI) de la sfârşitul lunii ianuarie.

ANCPI a înregistrat, prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015 – 2023 (PNCCF), 587.013 de imobile, dintre care 192.606 în anul 2016 şi 386.298 în anul 2017.

În 2017, ANCPI a semnat, prin oficiile teritoriale, contracte de finanţare cu peste 2.000 de primării rurale. Astfel, fiecare comună care a reuşit să încheie contracte de prestări servicii cu persoane fizice şi juridice autorizate a primit 150.000 de lei pentru realizarea lucrărilor de cadastru general, gratuit pentru cetăţeni.

În 2018, ANCPI va demara procedurile pentru scoaterea la licitaţie a imobilelor din cele 660 de comune, care vor fi înregistrate în evidenţele de cadastru şi carte funciară cu ajutorul fondurilor europene, urmând ca acestea să fie împărţite în trei loturi.

În prezent, din totalul de 3.181 de UAT-uri din România, 38 de comune sunt cadastrate integral, iar în alte 189 de comune se desfăşoară lucrări de cadastru general la nivel de UAT.
PNCCF este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI – peste 4 miliarde de lei, dar şi din fonduri externe obţinute prin POR, cu aproximativ 312 de milioane de euro. O altă sursă de finanţare poate fi bugetul local.