Potrivit noilor modificări la Legea Șomajului, absolvenţii care, la data solicitării ajutorului, au fost admişi sau urmează cursurile urnei forme de învăţământ nu vor beneficia de indemnizaţie.

Potrivit unui comunicat al AJOFM Ilfov, citat de Agerpres, Legea şomajului prevedea, la articolul 73^1, că absolvenţii în vârstă de minim 16 ani, înregistraţi la AJOFM, care se încadrează cu normă întreagă pe o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o primă de încadrare egală cu valoarea indicatorului social de referinţă.

De asemenea, absolvenţii cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizaţie de şomaj şi se angajează în perioada de acordare a indemnizaţiei, cu normă întreagă, pe perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat.

Potrivit noilor modificări, de stimulentele amintite mai sus nu mai beneficiază următoarele categorii: absolvenţii care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani, cu excepţia situaţiei în care, pentru persoanele respective, aceşti angajatori au încheiat contracte individuale de muncă pe perioada vacanţelor, în condiţiile Legii nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor, cu modificările ulterioare, indiferent dacă au beneficiat sau nu de stimulent financiar; absolvenţii care în perioada cuprinsă între data absolvirii şi data solicitării dreptului au fost admişi în unul dintre nivelurile de învăţământ, conform prevederilor legale.

La acelaşi articol 73^1, alineatul (6) s-a modificat astfel: persoanele care beneficiază de primă au dreptul la menţinerea primei acordate şi în situaţia în care, în perioada de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la angajatorul la care s-au încadrat în muncă şi se încadrează în termen de 30 de zile la un alt angajator, în aceleaşi condiţii, respectiv cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni.

Sursa: www.agerpres.ro

Citește și:

Autoritățile locale și agenții economici din Medgidia își dau mâna pentru accesarea unor proiecte europene privind dezvoltarea locală: Se pot atrage până la șapte milioane de euro!