Administrația locală din Medgidia, în frunte cu primarul Valentin Vrabie, și echipa sa managerială au clarificat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, aspectele juridice care vizează desfășurarea licitației privitoare la proiectul de reabilitare a 48 de străzi din municipiu.

Este vorba despre aproape o treime din numărul total al străzilor din municipiu care vor intra în reabilitare începând cu luna martie.

Detaliile clarificatoare au fost necesare în contextul în care, în spațiul public au apărut mai multe puncte de vedere asupra modului de atribuire a contractului de asfaltare făcută la finele anului trecut.

La întâlnirea cu presa au fost prezenți Bogdan Moșescu, administrator public al municipiului Medgidia, dar și Manager de Proiect și Președinte al Comisiei de Evaluare, Cristina Pascu – Șef Serviciu Achiziții Publice, Oana Buzoianu – Șef Serviciu Birou Juridic și Alexandra Ștefan Asistent Manager de proiect. Fiecare în parte a adus argumente legale privitoare la acuzațiile aduse în spațiul public dar și pentru ca orice locuitor al municipiului să fie perfect informat asupra proiectului ce se va derula în municipiul său.

“Știu că de la început a fost o luptă ca Vrabie la Medgidia să nu facă nimic, însă am adus de partea mea mulți tineri pe care mă văd nevoit să-i protejez. Cu denigrarea la adresa mea, sunt obișnuit, dar acești tineri nu au nicio vină”, spune primarul municipiului, la începutul conferinței de presă. “Din acest moment vom combate orice informație neadevărată pentru că este vorba despre efortul unor oameni care muncesc, și muncesc cu folos. De câteva zile, rezultatele încep apară. Este vorba despre proiectul de asfaltare a 48 de străzi în municipiu. Primăria a realizat în ultimul an și jumătate 36 de proiecte în valoare de 96 de milioane de euro, parte din ele sunt semnate contractele de finanțare, altă parte sunt în evaluare, iar primul proiect a ajuns la maturitate. Când nu faci, se spune că nu faci, când faci se consideră că se lucrează nelegal”, menționează primarul.

Bogdan Moșescu: „A fost una din cele mai corecte licitații care s-a desfășurat vreodată”

“Suntem asaltați cu minciuni grosolane și cu atacuri la persoană”, susține administratorul public al municipiului Medgidia, Bogdan Moșescu. Acesta a precizat că nu se “apără de aceste atacuri ci le contraatacă”. “Ne-a ajuns un an și jumătate de atacuri asupra noastră, în condițiile în care noi, ca tineri, ne dorim să ne implicăm în administrația publică locală și vrem să facem din Medgidia ce mulți doar au încercat”, spune Bogdan Moșescu. “Noi depindem de aceste proiecte și orice efort de a ne șubrezi determinarea și munca de a atrage fonduri externe, trebuie să îl combatem din capul locului. La Medgidia se încearcă să se facă treabă și în scurt timp se vor vedea și rezultatele“, completează acesta.

“Nu s-a făcut nicio șmecherie. A fost una din cele mai corecte licitații care s-a desfășurat vreodată, am avut inclusiv o comisie de la organismul de control al achizițiilor publice care a fost alături de noi pe tot acest parcurs și care ne-a monitorizat atent”, mai adaugă acesta.

Materialele care au apărut în presă referitoare la contractul de asfaltare, susține Bogdan Moșescu ar fi “o expresie a șocului unor oameni care nu se așteptau ca într-un timp atât de scurt, un an și ceva, să atragem la Medgidia asemenea fonduri.”

Alexandra Ștefan, Asistent Manager al proiectului a venit cu lămuriri suplimentare: “În data de 06.12.2016 Primăria Municipiul Medgidia a semnat contractul de finanțare nr. 923, înregistrat la sediul autorității sub nr. 30148/15.12.2016, având ca obiect “Reabilitare tramă stradală 16 km în Municipiul Medgidia, județul Constanța”. Contractul de finanțare are în componență următoarele activități: Servicii de proiectare și asistență tehnică; Servicii de dirigenție de șantier; Lucrări de execuție – 48 de străzi; Consultanță în implementarea proiectului și în derularea procedurilor de achiziție, respectiv proiectare și execuție; Informare și promovare.

Având în vedere complexitatea proiectului și faptul că în contractul de finanțare sunt alocate fonduri pentru activitatea de consultanță, au fost achiziționate servicii pentru organizarea procedurilor de achiziție, atât pentru serviciile de proiectare și asistență tehnică, cât și pentru lucrările de execuție. În acest sens, a fost încheiat contractul de servicii nr. 39/10.03.2017 prin care a fost desemnat domnul Adrian Micu, expert cooptat în cadrul procedurilor de achiziție, numit prin dispoziția nr.442/13.03.2017”.

Potrivit datelor transmise de Asistentul Manager al proiectului, “în luna februarie, în data de 06.02.2017 a fost emisă o dispoziție pentru constituirea comisiei de evaluare pentru procedura de achiziție publică aferentă proiectului, formată din angajați din cadrul Primăriei. În luna august s-a realizat o simplă modificare a acesteia. Comisia de evaluarea este formată din 6 membri de bază și 6 supleanți, aceștia din urmă nu participă la evaluare decât în cazuri excepționale, justificate”, susține Alexandra Ștefan.

Șef Serviciu Achiziții Publice: “Ne-am dat seama că sunt aspecte pe care nu le puteam acoperi și de aceea a fost ales acest expert”

Șefa Serviciului Achiziții Publice din cadrul Primăriei, Cristina Pascu, a adus lămuriri în ceea ce privește expertul cooptat. “Legea 98/2016, legea privind achizițiile publice, ne permite să alegem o persoană care să ne ajute în anumite aspect, tehnic, financiar, juridic, dacă complexitatea proiectului o impune. În cazul nostru, fiind vorba de un contract cu fonduri guvernamentale care presupunea din punct de vedere tehnic, multe procese tehnologice pe care noi ca și specialiști din cadrul Primăriei nu putem spune că le știm în totalitate, pentru că erau chestiuni care țin de o persoană care lucrează efectiv în teren, am ales, pentru a avea succes garantat în desemnarea unui câștigător care să respecte criteriile impuse de noi, și acest expert. Nu este vorba că nu am avea competențe sau am fi fost incompetenți. De asemenea, legea privind achizițiile publice, ne permite, ca o recomandare, varianta de a alege un expert fie de la începutul constituirii comisiei de evaluare din angajații primăriei, fie pe parcurs, dacă situația o impune. După ce am studiat proiectul, ne-am dat seama că sunt aspecte pe care nu le puteam acoperi și de aceea a fost ales acest expert”, susține Șefa Serviciului Achiții Publice.

În completare, Bogdan Moșescu aduce explicații și referitoare la “secretizarea a anumitor documente”: “Cei patru ofertanți, la momentul întocmirii ofertelor, au completat o declarație de confidențialitate cu privire la anumite informații din oferta lor. Este de înțeles, astfel încât competitorii să nu știe ce rețetă, adresă folosesc… Legea le permite, noi nu putem încălca legea”, completează acesta.

“De fiecare dată reprezentanții ANAP au fost prezenți, iar procesele verbale au fost avizate și de reprezentanții ANAP fără observații în ceea ce privește aspectele procedurale. Posibilitatea ofertanților oferită de Legea 98 de a-și declara anumite documente cu caracter confidential, se regăsește în anumite articole”, completează Cristina Pascu.

“Ca autoritate publică avem obligația de a nu dezvălui informații transmise de operatorii economici indicate de aceștia ca fiind confidențiale”

“Toți cei patru ofertanți care au depus oferte și-au declarant părți din oferta tehnică financiară, cu caracter confidențial, prin semnarea unor declarații de confidențialitate. Noi, ca autoritate publică, avem obligația potrivit art. 57 alin. 1 și art. 217 alin. 5 din Legea nr. 98/2016, de a nu dezvălui informații transmise de operatorii economici indicate de aceștia ca fiind confidențiale, inclusiv secrete tehnice sau comerciale și elemente confidențiale ale ofertelor. Acesta este motivul pentru care în raportul procedurii au fost informații care au fost blurate, pentru că au existat aceste declarații de confidențialitate care ne-au impus acest lucru”, susține Oana Buzoianu, Șef Serviciu Birou Juridic din cadrul Primăriei.

De asemenea, reprezentanții administrației locale susțin că nu au existat contestații la rezultatul licitației în termenul legal de depunere a acestora, mai exact, opt zile.

Primarul Valentin Vrabie le-a transmis locuitorilor municipiului un mesaj important: “Să aibă încredere că această echipă care lucrează pentru Medgidia va aduce aici sute de milioane de euro de care orașul are nevoie. Datoriile pe care trebuie să le plătim ar fi făcut să nu realizăm niciodată lucruri de care era nevoie”.

”Titlurile tendențioase ale acestor articole dar și sintagmele folosite de autori precum „Licitație cu secrete, pe bani publici”, „Ce șmecherie s-a făcut la atribuirea contractului”  „Valentin Vrabie a reinventat licitațiile publice, oferindu-le caracter secret”, „comisia habarnistă”, „Legea lui Ciordache”, „O fi vreo măgărie”,  „Neavând acces, nimeni nu a putut demonstra”, „s-au făcut măgării, neconcordanțe, fundamentări greșite”, „comisia de licitație, cam nepricepută”, „Dacă este o măgărie la mijloc”, „un tun cu bani publici”, „ce au de ascuns cei care au organizat licitația și care au câștigat-o?”, „O inovație în domeniu, la limita legii, marca Valentin Vrabie, care a șocat firmele participante”, „Primăria secretizează documentele omorând orice urmă de transparență, de parcă o anumită firmă trebuia neapărat să câștige” urmăresc într-un mod josnic inducerea în eroare a opiniei publice și manipularea cititorilor, promovând ideea existenței unor nereguli grave și încălcării legislației privitoare la achizițiile publice.

Primăria Municipiului Medgidia își exprimă profundul regret față de intențiile acestor organe de presă de a denigra activitatea instituției publice și de a defăima imaginea persoanelor care își desfășoară activitatea aici dar și de a semăna în rândul cititorilor confuzie și neîncredere, în mod nejustificat.

Facem precizarea că, având în vedere caracterul calomnios al acuzaţiilor aduse, Primăria Municipiului Medgidia va sancționa aceste derapaje jurnalistice și va acționa în judecată atât jurnaliștii semnatari cât și publicațiile respective” se arată în comunicatul de presă emis de autoritatea contractantă.

Referindu-se la această dezagreabilă situație, primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie declară: „Regret că anumite persoane care se consideră jurnaliști ajung să scrie la comandă niște mizerii care folosesc doar unor interese obscure. Se urmărește constant, de la venirea mea la cârma municipiului Medgidia, discreditarea și compromiterea imaginii și activității mele publice. Asigur însă cetățenii că nu voi ceda niciunei presiuni și niciunui fel de șantaj și că voi duce la bun sfârșit toate obiectivele pe care le-am propus medgidienilor”.

Citește și:

Lista străzilor care se vor asfalta în Medgidia începând cu luna martie