O anchetă are loc la Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, unde astăzi a murit o fetiţă de 1 an şi jumătate, diagnosticată cu varicelă.

Medicul care a consultat-o prima oară nu a considerat necesară internarea, astfel că mama fetiţei a cerut să plece acasă, iar a doua zi micuţa a murit.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare, Constantin Demian, a declarat, joi, potrivit Mediafax, că medicii au decis trimiterea fetiţei la UPU Cluj-Napoca, dar starea acesteia s-a înrăutăţit şi a murit.

”La UPU Satu Mare a fost adusă, miercuri seara, o fetiţă de un an şi jumătate din localitatea Stâna, cu suspiciune de varicelă şi febră 39 de grade, iar pediatrul a considerat că nu se impune internarea. Fetiţa a rămas într-un salon provizoriu peste o oră, după care mama a solicitat să plece acasă. Joi dimineaţă a revenit cu copilul. Fetiţa a fost consultată de un pediatru de la Infecţioase care a constatat apariţia unor pete pe corp, menţionând că se impune transferul la UPU Cluj-Napoca”, a spus Demian, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, s-a solicitat o ambulanţă, dar starea fetiţei s-a degradat, a intrat în stop cardiac şi au fost efectuate manevre de resuscitare, fără rezultat, astfel că după ora 14 a fost declarat decesul, precizează Mediafax.