Măsura procurorilor Direcției Naționale Anticoripție (DNA) vine după ce actualul și fostul primar al Constanței, Decebal Făgădău, respectiv Radu Mazăre, au autorizat construirea unui imobil în zona centrală a stațiunii Mamaia cu destinație cazare și alimentație publică. 

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, luni, AGERPRES, Decebal Făgădău este urmărit penal pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul, faptă asimilată infracțiunilor de corupție, iar Radu Mazăre pentru complicitate la aceeași infracțiune.

În dosar mai sunt urmărite penal alte trei persoane. Este vorba de Nicoleta Constantin, la data faptei șefă a Serviciului autorizații în construcții din cadrul Primăriei Municipiului Constanța și Fulvia Antonela Dinescu, la data faptei director executiv adjunct al Direcției Administrației Publice Locale din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, ambele suspectate de abuz în serviciu, precum și de Luiza Elena Tănase, la data faptei arhitect-șef al Primăriei Municipiului Constanța, suspectată de complicitate.

DNA precizează că ancheta are legătură cu construirea ilegală în zona centrală a stațiunii Mamaia, pe plajă, a unui imobil cu destinația cazare și alimentație publică, în baza unei autorizații emise în anul 2009 de Primăria Municipiului Constanța.

„În același an, primarul municipiului Constanța și societatea constructoare au fost acționați în judecată de o societate comercială care deținea o construcție în imediata vecinătate a noului imobil, cerând anularea autorizației de construire. În motivare, societatea reclamantă susținea, printre altele, că autorizația a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la respectarea drepturilor de servitute de vedere și servitute privind distanța dintre construcții, reclamantei fiindu-i vătămat dreptul de proprietate”, se mai arată în comunicat. (…)

Sursa: www.agerpres.ro