Moțiunea de cenzură depusă de PNL și USR, intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, va fi dezbătută și supusă votului joi, de la ora 11.00, după cum au decis Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului.

Moțiunea de cenzură a liberalilor a fost citită, luni, în plenul Parlamentului, în absența parlamentarilor puterii, care au preferat să iasă din sală. Opoziția încearcă prin acest act să demită Guvernul dar, matematic cel puțin, șansele să reușească tind spre zero. În paralel, liberalii au organizat proteste în marile orașe ale țării.

Moțiunea de cenzură a liberalilor conține un invetar al problemelor pe care, în opinia lor, le-a provocat guvernarea PSD în zece luni de la preluarea puterii.

Puterea e însă relaxată. Pentru ca moțiunea să treacă și Guvernul să fie demis, e nevoie de 233 de voturi, dar opoziția a adunat doar 148 de semnături.

Liberalii au sprijinit moțiunea din țară, cu proteste în marile orașe.