Oraşul Cernavodă va îmbrăca din nou straie de sărbătoare. Primăria, Consiliul Local şi Casa de Cultură „I.D. Chirescu“ pun la punct ultimele detalii ale evenimentelor ce vor scoate cernavodenii din case în perioada 14-16 octombrie 2016. De vineri până duminică, cu începere de la ora 14.00, sunteți invitați la „Zilele Recoltei: Târgul de Toamnă, Festivalul Cântecului şi Dansului Popular Românesc şi Sărbătoarea Vinului“.

Cernavodenii gospodari vor avea ocazia să se mândrească cu roadele muncii depuse în acest an, participând la târgul organizat pentru următoarele trei zile de fast. Alături de ei vor mai participa şi alte zeci de expozanţi din întreaga ţară, care vor comercializa produse tradiţionale alimentare (precum legume, afumături, brânzeturi, chiar jumeri sau sarmale), produse nealimentare, precum blănuri şi haine de piele, dar şi numeroase delicii preparate tradiţional (miel la proţap, sarmale, tochitură, pastramă, cârnaţi etc.). De la eveniment nu vor lipsi producătorii de vin din întreaga ţară (printre care se numără şi cramele Murfatlar şi Noblesse), care vor celebra alături de cetăţeni Sărbătoarea Vinului din acest an.

Evenimentul se va desfăşura în Centrul Civic al oraşului, iar atmosfera va fi întreţinută de un spectacol surpriză, oferit de artişti invitaţi speciali precum Talisman, Aneta Stan, Dan Ţăranu, artişti colaboratori precum Mihai Călin, Daniel Cabă, şi alţii, dar şi de un număr mare de artişti ai Casei de Cultură. Surpriza evenimentului va fi noul TARAF al Casei de Cultură Cernavodă.

Fiecare zi va debuta, la ora 14.00, cu câte o competiţie de jocuri de toamnă, precum fuga în sac, ştafeta cu mere, trasul la sfoară, întrecere cu găleţi de struguri şi alte jocuri haioase, care vor avea loc în piaţeta centrului civic. Concursurile vor fi urmate, de la ora 16.00, de  parada ansamblurilor folclorice româneşti şi etnice, din Dobrogea şi chiar din străinătate.

zilele-recolteiIată programul propus pentru cele trei zile de „Zilele Recoltei“ la Cernavodă:

VINERI 

• 14.00-16.00 Jocuri de toamnă (centrul civic)
• 16.00-17.00 Parada ansamblurilor Festivalului ETHNOS
• 17.00-23.00 Program artistic oferit de:
1. Ansamblul AS- CLASS şi FETELE DOBROGENE – Cernavodă
2. Corul CEAIKA MANGALIA
3. Ansamblul AMZACENII YILDIZAR – Amzacea
4. Ansamblul de Copii MELEKLER – Constanţa
5. Ansamblurile CHITALISTE PROBUDA 1896 din Pobeda Dobrich şi – VETRINO din Varna, alături de solista Marina Hristova
6. Trupă de dansuri “Audeo” -Casa de Cultură Cernavodă
7. Trupă de dansuri “Kids Dance” – Casa de Cultură Cernavodă
8. Grupul vocal “Trio Cantado” – Casa de Cultură Cernavodă
9. Mihai Calin şi solişti de muzica populară invitaţi
10. Interpreţii de muzică popular Roxana Popescu şi Sorin Banciu
11. Solistul de muzică uşoară DAN ŢĂRANU
12. Invitaţi speciali: Trupa TALISMAN

SÂMBĂTĂ 

• 14:00-16:00 Jocuri de toamnă şi Storsul Strugurilor (central civic)
• 16:00-16:00 Parada ansamblurilor Festivalului ETHNOS
• 17:00-23.00 Program artistic oferit de:
1. Ansamblul MUGURELUL – Cernavodă
2. Ansamblul KARASU – Medgidia
3. Ansamblul ROZA – Ghindăreşti
4. Ansamblul Dobrogeanca şi Armanamea – Ovidiu
5. Grupul vocal – LADY’S DOBROGEA – Constanţa
6. Mihai Calin şi solişti de muzica populară invitaţi
7. Trupă de dansuri “Kids Dance” – Casa de Cultură Cernavodă
8. Interpreta de muzică populară Maria Zamfir
9. Interpreta de muzică populară Petruţa Simion
10. Interpretele de muzică popular Didi Odagiu, Maria Panov, Viorica Nica şi Virginia Ciorogaru
11. Invitat specială ANETA STAN

DUMINICĂ

• 14:00-16:00 Jocuri de toamnă (central civic)
• 16:00-16:00 Parada ansamblurilor Festivalului ETHNOS
• 17:00-23.00 Program artistic oferit de:
1. Trupă de dansuri AUDEO- Casa de Cultură Cernavodă
2. Ansamblul DOINA CASIMCEI, Casimcea
3. Ansamblul Uniunii Lipovenilor, Constanţa
4. Ansamblul SILISTEANCA
5. Ansamblul LUMINIŢE DOBROGENE, Lumina
6. Ansamblul TEKIR – TECHIRGHIOL
7. Ansamblul Izvoraşul Dobrogean – Fântânele
8. Trupă de dansuri “Kids Dance” – Casa de Cultură Cernavodă
9. Solista Anastasia Apostu
10. Instrumentistul Alexandru Stângă, Cumpăna
11. Interpreţii de muzică populară Florin Constantin, Angela Mogâlă, Didi Odagiu, Mihai Oprea, George Bărboiu
12. TARAFUL CASEI DE CULTURĂ I.D. CHIRESCU CERNAVODĂ