Agenţia Spaţială Americană a lansat sâmbătă dimineaţă un satelit meteo de nouă generaţie care va oferi prognoze mai exacte.

Specialiştii de la NASA promit că satelitul face observaţii cu un grad de precizie fără precedent legate de atmosferă, pământ şi oceane. Satelitul meteo ultra-performant va acoperi întreaga suprafaţă a Terrei de două ori pe zi, iar americanii se vor concentra mai ales pe observarea uraganelor în formare, astfel încât să poată da alarma mult mai din timp.

Satelitul Joint Polar Satellite System-1 (JPSS), un proiect comun al NASA cu National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA), a fost lansat cum era prevăzut la 01:47 locală (09:47 GMT) de la baza aeriană Vandenberg din California.

Satelitul va permite reducerea la trei până la șapte zile marja previziunilor meteorologice fiabile, scrie Agerpres.

Odată plasat pe orbită la 824 kilometri altitudine, cele cinci instrumente vor realiza observații cu un grad de definiție fără precedent în atmosferă, pe continent și în oceane.

Aceste instrumente vor putea acoperi întreaga suprafață a globului de două ori pe zi.

Datele culese vor fi apoi integrate în modele de prognoză meteo în timp real.

Observațiile realizate de satelit vor ajuta și la o mai bună prognoză a evenimentelor meteo majore, precum uraganele, fapt ce va permite o pregătire din timp a populației, potrivit NOAA.