Doi tineri de 29 și respectiv 20 de ani și-au pierdut viața seara trecută, după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent de chiar de zidul sediului Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“, pe strada Mircea cel Bătrân.

Potrivit polițiștilor de la Rutieră, noaptea trecută, în jurul orei 00:20, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Năvodari, a condus un autoturism pe strada Decebal din Constanța, dinspre bulevardul Tomis către strada Walter Mărăcineanu. La intersecția cu strada Mircea cel Bătrân nu a respectat semnificația indicatorului Oprire, pătrunzând în intersecție unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula pe strada Mircea cel Bătrân, dinspre bulevardul Ferdinand către bulevardul Mamaia.

În urma impactului deosebit de violent, primul autoturism a fost proiectat în zidul unității de pompieri, iar a doua mașină a fost proiectată într-un stâlp, de unde a ricoșat și a lovit alte două autovehicule parcate.

Rănită a fost și șoferița din al doilea autoturism, o tânără de 20 de ani din Constanța.

Polițiștii de la Rutieră au deschis un dosar penal și continuă cercetările.