O jumătate de secol împreună, la bine și la rău. 50 de ani de iubire, cinci decenii de încercări și peste 18.000 de zile în care s-au avut unul pe altul. Nu mai puțin de 32 de cupluri de aur are municipiul Medgidia, pe care le-a sărbătorit a cum se cuvine!

Din dorința de a promova rolul familiei în cadrul comunității, administrația publică locală a sărbătorit ”Nunta de aur”, alături de aceste cupluri durabile, care au ajuns anul acesta la cea de-a 50-a aniversare a căsătoriei.

Evenimentul a avut loc luni în incinta Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor din Medgidia. Cei peste 60 de seniori au fost felicitați de reprezentanții autorității publice locale. De la un astfel de moment de aur nu au lipsit premiile, diplome și florile. Dar, mai presus de toate, nu au lipsit îmbrățișările și vorbele calde.

Prin organizarea acestui eveniment administrația publică locală și-a arătat încă o dată, respectul și prețuirea pentru cei care trăind o viață împreună au învățat ce înseamnă prietenia, loialitatea și toleranța, valori pe care trebuie să învățăm cu toții să le cultivăm.