Ziua Internațională a Educaţiei a fost sărbătorită, pentru prima dată, „altfel“ la Medgidia. Pentru că nu exista prilej mai bun decât această sărbătoare a educației, Primăria Municipiului Medgidia a premiat excelența rezultatelor școlare a două eleve eminente, cu care orașul nostru se mândrește de altfel. 

Cele două premiante ale Medgidiei au obținut nota 10 la examenul de capacitate și respectiv examenul de bacalaureat, în anul școlar 2016-2017.

Festivitatea de premiere a avut loc în sala de ședințe a Consiliului Local Municipal, unde Nicoară Antonia Elena, absolventă a Școlii Gimnaziale ”Constantin Brâncuși” a fost felicitată de primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie. Eleva a primit un buchet de flori, o diplomă și un premiu în valoare de 2250 lei. Este pentru prima dată când municipalitatea locală răsplătește excelența rezultatelor școlare.

Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 52 din data de 23 martie 2017: ”Elevii din unitățile de învățământ din municipiul Medgidia care obțin nota 10 la examenul de capacitate vor fi premiați cu suma de 2250 de lei, reprezentând contravaloarea a 500 de euro, o diplomă de merit și un buchet de flori. Elevii din unitățile de învățământ din municipiul Medgidia care obțin nota 10 la examenul de bacalaureat vor fi premiați cu suma de 4500 de lei, reprezentând contravaloarea a 1000 de euro, o diplomă de merit și un buchet de flori”.

Așadar, copiii de 10, care locuiesc și urmează cursurile unei instituții de învățământ de pe raza municipiului Medgidia sunt premiați și încurajați de administrația publică locală, conform unei inițiative a primarului Valentin Vrabie, transpusă într-o hotărâre de consiliu în decursul acestui an.

În cursul zilei de mâine și Maria Alexandra Bratu, absolventă Liceului Teoretic ”Nicolae Bălcescu” urmează a fi premiată cu suma de 4500 lei.

„Educația a reprezentat întotdeauna prioritatea zero a activității mele profesionale. O educație de calitate reprezintă cheia tuturor reușitelor profesionale iar dezvoltarea societății românești nu poate fi făcută fără investiția noastră în educație. Felicit încă o dată copiii și cadrele didactice implicate în amplul și complexul proces educațional”, a declarat edilul municipiului, Valentin Vrabie.

Citește și: Copiii de aur ai Medgidiei: Antonia Elena Nicoară și Maria Alexandra Bratu – elevele care au aflat secretul reușitei