Un grav accident rutier a avut loc în această seară la ieșire din municipiul Constanța către Valu lui Traian, chiar în zona vaporașului.

La fața locului au intervenit cadrele medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță Constanța. Pentru o femeie nu s-a mai putut face însă nimic, aceasta fiind declarată decedată. Motociclistul care a produs accidentul se află în stare gravă, fiind transportat la spital. Potrivt medicilor de pe Ambulanță, acesta a intrat în stop cardio-respirator, fiind efectuate manevre de resuscitare chiar în acest moment.

UPDATE

Poliţiştii au stabilit, după primele cercetări, că accidentul s-a produs după ce femeia a traversat DN3 prin loc nepermis. Din păcate, nici pentru motociclist nu s-a mai putut face nimic, el fiind declarat decedat. În vârstă de 33 de ani,  Alin Adrian Samsonov era medic rezident la Unitatea de Primire a Urgențelor, anterior lucrând în cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă.

Circulația se desfășoră cu dificultate acum la ieșirea din Constanța pe ambele sensuri.

UPDATE: Motociclistul a fost declarat decedat. Alin Samsonov avea 33 de ani și era medic rezident la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Orășenesc Cernavodă.

 

Sursa foto: SAJ Constanța

1 COMENTARIU