Sărbătoare în localitatea constănțeană Siliștea cu prilejul zilei comunei. Administrația publică locală le-a pregătit cetățenilor o serie de surprize organizate sub denumirea „Zilele Comunei Siliștea”. Ajuns deja la cea- de-a XV-a ediție, evenimentul va aduce la Siliștea, în cele trei zile de spectacol – 13,14 și 15 august – artiști și surprize pe placul locuitorilor.

La acest sfârșit de săpătână  va avea loc cea de-a XV-a ediţie a Zilelor Comunei Șiliștea. Cu această ocazie, primarul Mihai Soare le promite locuitorilor din cele două sate, Siliştea şi Ţepeş Vodă, că vor avea parte de spectacole, muzică bună şi distracție.

Evenimentul va debuta duminică, 13 august, cu un meci amical – Cupa Siliștei la fotbal, ce va avea loc la baza sportivă din Siliștea, începând cu ora 16.00. Luni, 14 august, la Căminul Cultural din Țepeș Vodă, copiii sunt așteptați de la ora 10.00 la o sesiune de proiecție de filme.

Marți, 15 august, comunitatea este așteptată la slujba de la biserica din Siliștea, care poartă hramul „Adormirii Maicii Domnului“. De la ora 12.00 va fi organizată o agapă creștină la Căminul Cultural de la Siliștea, iar de la ora 19.00, pe baza sportivă de la Siliștea, sunt așteptați toți, cu mic cu mare, la un program cultural-artistic inedit. Seara se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.

„În urmă cu 15 ani am decis, așa cum zice și tradiția, ca Ziua Comunei Siliștea să fie sărbătorită an de an cu prilejul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, odată cu hramul bisericii din localitate. Sperăm ca și evenimentul din acest an să fie unul reușit și frumos. De aceea, vă așteptăm pe toți la Siliștea, la Zilele Comunei, să petrecem împreună aceste zile“, a afirmat primarul localității, Mihai Soare.